Prezentul raport evaluează modul de organizare a sistemului de consultanță agricolă în cinci țări europene (Polonia, Olanda, Danemarca, Irlanda și Franța), respectiv din Statele Unite ale Americii. Scopul raportului este de a identifica factorii ce au generat performanța și caracterul integrat al acestora. Factorii pot fi adaptați și utilizați pentru definirea unui model de intervenție la nivel național, în România.

 

Raportul a fost elaborat în cadrul proiectului Activități de explorare și planificare a unui sistem de consultanță agricolă, program finanțat printr-un grant acordat de Romanian-American Foundation, coordonat de către Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, în parteneriat cu Centrul Român de Politici Europene, în perioada 1 ianuarie 2022 – 30 aprilie 2023.