Caută în site
Grantee loginAutor: Camelia Mateș, Coordonator Program Mecanisme Donații, ARC
Lucram cu drag la primul dintre planuri (înființarea de fundații comunitare), dar cel din urmă mi se părea extrem de incitant. Ani întregi din activitatea mea de fundraising a trebuit să organizez colectarea a câte 60 de lei pe lună de la 60 de donatori generoși și răbdători. Să existe un mecanism automat pentru asta însemna transpunerea în realitate a unui vis frumos.
2010, 14 iulie. Mecanismul de donații trebuia să fie un sistem de debit direct, au concluzionat Dana Pîrțoc și Cătălin Gheorghe, managerii ARC. Dana și cu mine ne-am întâlnit cu Dan Pascariu, președintele Consiliului de Supraveghere al UniCredit. I-am împărtășit (și) acest plan al nostru și am găsit entuziasm și dorința de a susține această idee de pionierat. Urmat o întâlnire a fost cu doi oameni minunați de la UniCredit, Alin și Cezar, care ne-au explicat cât se poate de plastic ce înseamnă debitul direct și, mai ales, care sunt piedicile pe care le avem. Erau multe, dar cele mai grele erau legate de imposibilitatea de a avea mandat unic la mai multe bănci și de a colecta formulare bancare în stradă, în lipsa unui reprezentant al băncii. Alin e și acum unul dintre colaboratorii noștri foarte apropiați și ne amintim cu drag de acea primă întâlnire, în care s-a folosit de metafore cu țevi, mai largi sau mai strâmte, ca să ne explice fluxul documentelor și pe cel al banilor.
2010, iulie-2012, iunie. Doi ani în care Dana și Cătălin au adus la acceași masă șase dintre cele mai importante bănci din România. O premieră, după cum aveam să aflăm ceva mai târziu. Tuturor li se părea că e imposibil să ajungem la un formular comun, a venit fiecare cu propriile cerințe. Erau pagini și pagini de lucruri de integrat într-un formular. Fără Raluca, de la Banca Transilvania, am fi fost pierduți. A avut răbdarea să integreze cerințele tuturor într-un formular de patru pagini. Mult, dar era primul formular bancar din România, valabil în mai multe bănci.
Între timp, ARC își asumase riscul să investească în acest proiect resurse importante. Trust for Civil Society agrease să finațeze proiectul numai dacă e o reușită. Eșecul nu era, deci, o opțiune.
Trecuserăm de mult de la metafore cu țevi la termeni bancari concreți. Ne-am construit și infrastructură pentru a debita conturile donatorilor. Ne-am propus să nu facem nicio greșeală în colectarea datelor și în debitarea conturilor. Asta ne-a și ieșit. Însă provocările de abia atunci au început.
Credeam că succesul de a avea un mecanism prin care 80% dintre persoanele fizice cu un cont să poată dona este suficient. Că organizațiile, pe care le cunoșteam foarte bine, vor începe imediat să recruteze donatori. Dar nu a fost deloc așa. Prima organizație parteneră, care a adoptat imediat acest mecanism de donație și cu care am testat întregul sistem a fost WWF România. Curajul acestei organizații nu se limitează la lupta pentru habitatul urșilor sau le cea împotriva defrișărilor. Au avut curajul să fie primii care să iasă în stradă, să oprească persoane total necunoscute și să le ceară să fie donatori pe termen lung.
A mai început o campanie de donații prin debit direct și Missio Link Internațional, care, fiind din Timișoara, a trebuit să se restrângă la activități în spații închise. Am aflat atunci că în Timișoara e interzis să faci fundraising în spații publice.
De unde crezusem că în primele luni vom avea cel puțin cinci organizații partenere, am ajuns să avem un mecanism de donație foarte util, dar nefolosit. Nu am încetat însă să credem în el, dar ne-am dat seama că nu se va putea autofinanța câțiva ani de la debut și că avem nevoie de finanțare până atunci.
De la pensionarul de 65 de ani care dona la două ONG-uri, la studenta care donează din bursă și până la mama singură care vrea să ajute alți copii, am adunat volume de povești. Sunt povești care poate nu ar fi ieșit la lumină și sentimente care poate erau adânc îngropate. Dar am văzut oameni care se schimbă la față după ce semnează și devin eroii unei povești incredibile și, în același timp, complicii mei în basmul ăsta cu multe încercări și obstacole.
Poveștile lor au rămas cu mine pentru că fiecare m-a marcat, fiecare cuvânt mi-a răscolit sufletul și fiecare strângere de mână mi-a dat de înțeles că e bine ceea ce fac. Am luat poveștile lor și le-am transformat în basme pe care copiii sponsorizați de ei le trăiesc zi de zi de acum încolo. Fiecare poveste amuzantă, tristă, serioasă, fiecare propunere ciudată, fiecare cuvânt spus la timpul potrivit, m-au înălțat și m-au dus într-un punct culminant și m-au făcut să îmi dau seama că nu doar semnez contracte… ci strâng povești vii.
Discuțiile preliminare cu RAF au fost ele însele provocări uriașe pentru noi. Stăpâneam termeni bancari, mecanica debitării conturilor, tehnici de training pentru fundraising, însă un acord de finațare era posibil doar bazat pe un business-plan solid. Încă visam cu ochii deschiși la mii de donatori la un an de la start. Mai precis, opt mii. Roxana și Romeo, mai experimentați și mai realiști, ne-au provocat să gândim pragmatic, însă cu greu am renunțat la cifre nerealiste. Frumusețea colaborării cu RAF e dată de colaborarea constantă, de faptul că nu te văd ca pe un grantee neajutorat, ci ca pe un partener de discuție, împreună cu care schimbă lumea. Și discuțiile acelea de început au fost printre cele mai incomode și mai productive pe care le-am experimentat.
Am ajuns însă și la momentul decisiv al aprobării unui grant RAF de către Board, un examen pe care Dana și Cătălin l-au susținut și la care au mers foarte bine pregătiți. Și i-au convins pe membrii de board că vom face lucrurile importante pe care ni le-am propus. Aveam finanțare pentru doi ani și trebuia să ajungem la 10.000 de donatori prin debit direct.
Am ajuns la 10.000 de donatori, dar în trei ani și cu eforturi mai mari decât am crezut vreodată. Organizațiile mari, cu bugete pe măsură, au avut nevoie de timp să planifice și să obțină bugete de la organizațiile-mamă din străinătate. Organizațiile mici nu aveau resurse financiare și umane cu care să demareze un program care presupune investiții foarte mari la început și cu un break-even la 12 luni, dacă totul decurge normal. Am încercat să le ajutăm cu granturi care să le permită să continue investiția și cinci organizații au beneficiat de astfel de granturi. Însă provocarea cea mai mare a fost să găsească oameni potriviți pentru munca de fundraiser și de coordonator de fundraising prin debit direct. Această provocare rămâne și este o constantă în munca de recrutare de donatori peste tot în lume.
2015, decembrie. Cu 17 luni mai târziu decât preconizasem, finanțarea RAF se încheie. 12.000 de donatori lună de lună, aproape jumătate de milion de dolari donați prin debit direct. La aceștia se adaugă 22.000 de donatori lună de lună prin SMS de 2 euro. Un rezultat pe care nu l-am prevăzut, dar care a venit din dorința noastră constantă de a inova și din parteneriatul de lungă durată cu operatorii de telefonie mobilă.
Finanțarea de la RAF este începutul unei povești frumoase despre implicarea oamenilor în cauzele în care cred. Din ianuarie 2016, numărul donatorilor și sumele donate au crescut rapid, iar până la finalul acestui an ne propunem, fără a fi nerealiști, să ajungem la 20.000 de donatori prin debit direct.