Romanian-American Foundation, sprijină o nouă inițiativă a Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare, menită să încurajeze filantropia în România.

Scopul programului este de a stimula dezvoltarea filantropiei în România prin crearea unui mecanism de donaţii ce va consta într-o platformă online şi a unui software personalizat pentru managementul relaţiilor cu clienţii. Programul implementat de ARC va oferi ONG-urilor două tipuri de instrumente de strângere de fonduri: donaţii prin intermediul telefoanelor mobile şi donaţii prin debit direct. RAF se alătură unui grup de inițiativă format din ARC, importante instituţii bancare şi companii de telefonie mobilă din România. RAF a oferit Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare un grant în valoare de 198.700 dolari pentru a lansa un mecanism pentru donaţii individuale care să fie sigur, eficient şi independent. ARC este cunoscută pentru eforturile în sprijinirea sectorului filantropic în România şi este de aşteptat ca experiența şi credibilitatea organizaţiei să motiveze potenţialii donatori să utilizeze mecanismul „Donează Mai Simplu”. (www.donatie.ro )