Teach for Romania recrutează și pregătește profesori motivați pentru a preda în școli dezavantajate. RAF sprijină astfel replicarea și dezvoltarea în România a modelului Teach for All, model ce a contribuit cu succes la performanța educației publice în peste 50 de țări din Europa și din lume.

 

CONTEXT

 

În România, calitatea școlilor e foarte diferită între zona urbană și cea rurală, între comunitățile prospere și cele sărace. În cea mai mare parte, diferențele sunt date, de fapt, de calitatea profesorilor care predau în școlile respective, iar zonele rurale sau comunitățile dezavantajate au șanse mult mai mari să ducă lipsă de profesori sau să aibă profesori mai puțin calificați.

 

Astfel, în loc să ajute copiii să depășească handicapul dat de faptul că vin din familii sărace sau din zone izolate și nedezvoltate, școala adâncește aceste diferențe. Așa cum numeroase studii au arătat, educația primită până la vârsta de 15 ani decide în mare parte traiectoria unui copil în viață.

 

Acest cerc vicios nu este o particularitate a României. Peste tot în lume, comunitățile dezavantajate au șanse mai mici la educație de calitate și, astfel, șanse mai mici de a ieși din starea de sărăcie și subdezvoltare.

 

Modelul Teach for All a fost dezvoltat inițial în Statele Unite, începând cu anul 1990, ca răspuns la această problemă. Tineri absolvenți talentați din universități devin profesori pentru copiii din școli dezvantajate: modelul funcționează astăzi în peste 50 de țări, cu rezultate ce dovedesc o creștere a performanței academice a elevilor.

STRATEGIE

 

RAF a sprijinit localizarea modelului în România și ulterior dezvoltarea organizației Teach for Romania.

Teach for Romania este parte a rețelei globale Teach for All și operează conform procedurilor și standardelor de calitate ale rețelei: recrutează unii dintre cei mai buni absolvenți de facultate și tineri din țară și îi pregătește pentru a preda, timp de doi ani, în școli din comunități dezavantajate. Programul creează, de asemenea, un sistem de suport și de învățare continuă, precum și o comunitate de profesori și alumni interesați în a continua să susțină reforma în educație.

 

 

Teach for Romania colaborează cu partenerii din program – Ministerul Educației și inspectoratele școlare – pentru a identifica în primă instanță acele școli unde situația este atât de critică, încât posturile sunt vacante de mult timp sau sunt ocupate doar de candidați necalificați.

Testimoniale